Ziua ANRSPS  
 

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂA REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE

B-dul Libertății 12A, sector 5, București

Tel: 021 311 53 77

Fax: 021 311 42 10

www.anrsps.gov.ro

e-mail: anrsps@anrsps.gov.ro

 

 

 

 

 

Ziua aniversară a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale

 

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale este o instituție publică ce aparține  sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și are ca principale atribuții, aplicarea politicilor guvernamentale privind:

- pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare ca parte componentă a securității naționale;

- realizarea de intervenții operative pentru protecția populației, a economiei și pentru apărarea țării, în situații excepționale determinate de calamități naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe și în caz de război.

            De-a lungul timpului, din perioada interbelică și până în prezent, atribuțiile prezentate mai sus - atribuții  ce revin în sine, oricărui stat modern, au fost exercitate, total, sau în parte,  într-o varietate de forme de organizare, corespunzător contextului general istoric, economic și social. Instituția noastră, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, este continuatoarea tradițiilor celorlalte entități care de-a lungul istoriei statului român modern, au îndeplinit funcții similare.

La 27 aprilie 1933, în „Monitorul Oficial” nr. 96, a apărut  Legea asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de războiu al cărui rol a fost ca pentru prima dată în istoria modernă să definească locul și rolul componentelor națiunii și statului în organizarea apărării naționale. Încă de la primul articol se precizeaz㠄organizarea națiunii și a teritoriului pentru timp de războiu, are de scop punerea în valoare a tuturor forțelor și resurselor țării pentru asigurarea apărării naționale”. Potrivit aceluiași document, componentele organizării națiunii și teritoriului erau: organizarea forțelor militare; orientarea opiniei publice astfel încât întreaga națiune să fie conștientă de eforturile ce i se cer pentru apărarea națională; dezvoltarea industriei, agriculturii și comerțului în legătură cu nevoile apărării naționale, nevoile armatei, cât și ale populației; pregătirea preregimentară a tinerilor de la vârsta de 19 la 21 de ani; organizarea defensivă a teritoriului. Răspunzător pentru toate acestea, era desemnat, Guvernul țării, direct președintele Consiliului de Miniștri (primul ministru). Acesta trebuia să întocmeasc㠄planul general de pregătire, în cadrul căruia să se desfășoare activitatea Statului și a întregii națiuni în timp de război”. Evident, o asemena lucrare era doar investită cu autoritatea primului ministru, lucrul efectiv revenind în sarcina Consiliului Superior al Apărării Țării, mandatat să urmărească aducerea la îndeplinire a planului general fixat de guvern.  Consiliul Superior al Apărării Țării  a funcționat începând cu anul 1924 (Decretului-Lege nr. 999, din 13 martie 1924), până în vara anului 1940. Principalele atribuții ale acestui organism erau să studieze și să hotărască asupra tuturor chestiunilor referitoare la apărarea națională, să coordoneze activitatea departamentelor cu responsabilități specifice domeniului apărării, să  examineze din timp de pace, toate cerințele privind apărarea țării și să identifice mijloacele necesare pentru concretizarea măsurilor de apărare.

Adoptarea unei legi destinate să asigure pregătirea economiei și teritoriului pentru apărare, s-a datorat în principal faptului că prima conflagrație mondială, care a permis la finalul ei împlinirea dezideratului unității naționale a României, a cauzat imense distrugeri și pierderi de vieți omenești în rândul forțelor combatante. Deasemenea, pentru prima dată în istoria noastră, populația civilă a fost mult mai afectată de operațiile militare, comparativ cu conflictele precedente. În egală măsură, apar și primele manifestări de participare la operațiunile militare și a altor forțe în afara trupelor regulate, precum și implicarea în efortul de război a resurselor economice ale țării. Toate acestea și multe alte considerații, au impus ca în perioada de pace ce a urmat, gândirea militară românească, formele incipiente de doctrină, să ia tot mai mult în atenție participarea întregii populații și a economiei naționale la efortul de război. Astfel, se considera în epocă faptul că războiul modern nu va fi dus numai de armată ci va solicita contribuția spontană, continuă și totală, cu sau fără voința poporului,  a tuturor resurselor națiunii. De aici, nevoia unei pregăiri din timp a națiunii pentru a se apăra, pregătire care conduce duce la obținerea victoriei, cu mai puține sacrificii  în vieți și resurse economice. În aceeași ordine de idei, generalul G. A. Dabija – comandant și teoretician militar, aprecia că războiul ce va veni va fi un război făcut între națiuni și nu numai între forțele armate. „Înainte – scria el – războiul se făcea de la armată la armată, azi se face de la popor la popor, astăzi deci este război total". (Armata română în războiul mondial (1916 – 1918), vol. I-IV, Editura I. Hertz, București, 1936). Fără o fundamentare riguroasă, s-a vehiculat mult în epocă conceptul de „națiune armată”, ceea ce presupunea multă organizare și timp îndelungat pentru că fiecare cetățean să devină conștient de necesitatea ca atât în timp de pace, cît și în timp de război, să participe la efortul general de apărare și să realizeze o armată și un teritoriu, organizate și echipate după cerințele apărării câmpului de luptă modern. Rolul factorului economic în cadrul națiunii armate, era unul însemnat, ideile principale fiind convergente către concluzia că victoria în războiul întregii națiuni urmă a fi decisă de pregătirea lui pe plan economic. Pregătirea economiei pentru război nu se confunda cu mobilizarea economiei înțeleasă că urmând  mobilizării militare realizate cu puțin timp după sau înaintea declansării ostilităților, ci reclamă un ansamblu de măsuri în politică economică, comercială, financiară și monetară a statului, în timp de pace.   În strânsă legătură cu problematica pregătirii economiei pentru război și creării industriei proprii de apărare, s-a aflat echiparea operativă a teritoriului național. În viziunea teoreticienilor militari români, pregătirea teritoriului pentru apărare viza două aspecte: unul teoretic, constând în studierea terenului din punct de vedere militar și alcătuirea hărților de război, și altul practic, privitor la realizarea pregătirii efective a terenului, acesta depinzând de resursele financiare, de sistemul de alianțe și de situația politică a țării.

În condițiile agravării situației politico-militare internaționale, în anul 1939, prin Decretul Regal nr. 3043 publicat în Monitorul Oficial nr. 189 din 18 august 1939, Legea asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de războiu a fost modificată. Principalele modificări au vizat exceptarea de la mobilizarea în cadrul forțelor luptătoare a personalului din „administrațiile, serviciile, stabilimentele și exploatările publice de orice natură, precum și stabilimentele și întreprinderile particulare” care la război vor funcționa în interesul apărării naționale, acest personal urmând a fi considerat „mobilizat pentru lucru”. De asemenea, au fost înăsprite sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor legii, inclusiv prin pedepse penale.

După cel de-al doilea război mondial, în contextul schimbării regimului politic și economic din țara noastră, problematica pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare nu a beneficiat de o atenție specială din partea conducerii țării, până în anul 1972. În acest an a fost adoptată Legea privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România, nr. 14/1972. Actul normativ avea capitole distincte privind pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare, stabilea sarcinile ministerelor și celorlalte organe centrale ale administrației de stat privind activitățile ce trebuiau desfășurate în timp de pace pentru pregătirea apărării țării. Pentru a examina, coordona și soluționa principalele probleme în domeniul apărării țării, atât în timp de pace cât și în timp de război, se înființa un organism special, Consiliul Apărării. Printre atribuțiile sale figurau „adoptarea măsurilor principale privind pregătirea operativă a teritoriului țării”,  aprobarea și urmărirea realizării planurilor referitoare la asigurarea mijloacelor materiale necesare pentru apărarea și securitatea țării, precum și aprobarea planului de mobilizare a economiei naționale elaborat de Consiliul de Miniștrii (Guvern).

După Revoluția din 1989, preocupările legislative au vizat pregătirea populației pentru apărare, Legea nr. 46 din 5 iunie 1996 privind pregătirea populației pentru apărare a abrogat integral legea 14/1972, inclusiv componentele legate de pregătirea economiei și a teritoriului.

 Problematica complexă a organizării economiei și pregătirii teritoriului pentru apărare, a fost reglementată prin legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare. Potrivit acestui act normativ, „pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare cuprinde ansamblul de măsuri și de acțiuni care se stabilesc și se realizează din timp de pace, în vederea utilizării potențialului economic și uman al țării, pentru satisfacerea nevoilor de apărare și asigurarea continuității activităților economico-sociale în caz de mobilizare sau de război”. 

Răspunderea pentru cele două domenii, revine Guvernului, care exercită atribuțiile specifice prin intermediul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

În actuala formă de organizare, instituția a apărut în anul 2009, prin comasarea a două instituții ce funcționau independent pentru îndeplinirea atribuțiilor înfățișate mai sus. Caracterul complementar al atribuțiilor a fost unul din motivele care au determinat decizia comasării celor două instituții. Instituțiile comasate au fost: Administrația Națională a Rezervelor de Stat (A.N.R.S.) și Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale (O.C.S.P.S.). Astfel, prin efectul legii nr. 329/2009 „lege  privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional” s-a realizat cadrul legal prin care cele două instituții să-și încheie activitatea desfășurată până la monentul apariției noii reglementări și să înceapă să-și îndeplinească atribuțiile în noua formă de organizare. Sunt de reținut soluțiile juridice utilizate în acest scop prin legea 329/2009, anume:

- Înscrierea instituțiilor supuse reorganizării, precum și modalitatea de reorganizare, într-o anexă a legii (art. 4 (1). Autoritățile și instituțiile publice înființate prin lege, ordonanța de urgentă a Guvernului sau ordonanța a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum și modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1.),

- Instituirea obligației pentru Guvernul României de a emite hotărârii pentru aplicarea măsurilor de reorganizare. (art. 5 (1). Înființarea, organizarea și functionarea, atribuțiile structurilor sau, după caz, ale entităților rezultate din reorganizarea autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 si 2, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului. (2) Desființarea, realizată prin prezenta lege, a autorităților sau instituțiilor publice prevăzute în anexa nr. 1 va produce efecte la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind înființarea noii entități rezultate din reorganizare).

- Asigurarea continuității exercitării atribuțiilor de către instiuțiile desființate în vederea comasării, respectiv atribuții înscrise în acte normative unele abrogate, altele menținute în vigoare. Soluția adoptată a fost înlocuirea sintagmelor referitoare la cele două instituții, existente în acte normative anterioare legii 329/2009, prin eliminarea referirilor la A.N.R.S. și O.C.S.P.S., ambele fiind înlocuite cu noua denumire, “Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale”

- (Art. 57. De la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înființarea, organizarea și funcționarea noilor entități rezultate din reorganizarea autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 și 2, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele expresii și denumiri se înlocuiesc după cum urmează:

c) sintagmele "Administrația Națională a Rezervelor de Stat" și "Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale" se înlocuiesc cu sintagma "Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale")

Potrivit obligației instituite prin Legea 329/2009, Guvernul României, a emis H.G. nr. 1380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, act normativ care transpune în plan administrativ modul în care funcționează noua instituție ANRSPS, apărută prin comasarea instituțiilor desființate, ANRS și OCSPS, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin prin legile fundamentale în domeniu, adică, Legea 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, și Legea 82/1992, privind rezervele de stat. Până la data prezentului document, H.G. 1380/2009, nu a suferit modificări de esență, astfel încât, activitatea curentă a ANRSPS se desfășoară în același cadru legal, vechi de șapte ani.

Astăzi, prevederile principale ale legii “asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de războiu”, legea adoptată la data de 27 Aprilie 1933, revin în mare parte instituției noastre. Așa cum am arătat la începutul prezentului documentar, principalele atribuții ale ANRSPS sunt “pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare ca parte componentă a securității naționale; precum și realizarea de intervenții operative pentru protecția populației, a economiei și pentru apărarea țării, în situații excepționale determinate de calamități naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe și în caz de război”. Pentru componenta ce privește administrarea stocurilor rezervă de stat, nu au putut fi identificate atribuții similare ale statului în perioada interbelică. Primul moment în care se pune problema înființării unui organism care să se ocupe de crearea și administrarea unor bunuri ce să se constituie în rezerve ale statului, a fost anul 1949, când, prin Decretul 182/1949, a fost înființat Oficiul Rezervelor de Stat. Schimbând de-a lungul timpului diverse forme de organizare și denumiri, organismul constituit în anul 1949 a desfășurat o activitate continuă, până în zilele noastre, astăzi în cadrul ANRSPS. Reperul istoric cel mai reprezentativ pentru instituția noastră, în actuala formă de organizare, îl constiuie apariția primului act normativ care reglementează domeniile noastre de competență. Astfel, data de 27 Aprilie 1933, data publicării în monitorul oficial a legii “asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de războiu”, a fost instituită  Zi aniversară a ANRSPS, prin OMAI nr. 35 din 5 aprilie 2018.

Pentru personalul care își desfășoară astăzi activitatea în cadrul ANRSPS, ca element de motivare spirituală pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor ce îi revin, de mare importanță este crearea unei identități aparte printre celelalte structuri din cadrul M.A.I., deziderat ce obținut și prin instituirea unei zile aniversare, prilej al evocării tradițiilor antecesorilor, cu efecte mobilizatoare pentru activitatea ce se desfășoară în prezent.

Ordinul 35 al M.A.I.

Monitorul Oficial nr. 96 , Joi  27 Aprilie 1933